Subtire.com – Oamenii normali nu stiu ca totul e posibil

Nunta lui Figaro (conform titlului original Le nozze di Figaro, înregistrată K 492 în catalogul operelor lui Mozart) este o operă a cărei muzică a fost compusă de Wolfgang Amadeus Mozart pe un libret scris în limba italiană de Lorenzo da Ponte, care a fost inspirat și bazat pe comedia lui Pierre Caron de Beaumarchais La folle journée ou Le mariage de Figaro.
Premiera absolută a operei a avut loc la 1 mai 1786, la “Burgtheater” din Viena.

Nunta lui Figaro este o operă plină de contraste, cu arii melodioase, care la rândul lor evoluează dintr-un cânt lin, într-o explozie sonoră fulminantă.
Stăpânul lui Figaro, Contele Almaviva, căsătorit cu Rosina, dar plictisit de ea, încearcă să o cucerească pe subreta Susanna, logodnica lui Figaro. Contele încearcă să împiedice nunta celor doi, ajutat de Marcellina, menajera doctorului Bartolo. Marcellina încearcă să-l forțeze pe Figaro să o ia de nevastă, în contul unei datorii pe care acesta nu a putut să i-o restituie. Figaro, la rândul său, încearcă să împiedice acest plan și să o ia de soție pe Susanna. Planul Marcellinei se destramă când Figaro află întâmplător că Marcellina este de fapt mama sa, de mult pierdută. După multe trucuri și aventuri, Figaro și Susanna redobândesc încrederea și dragostea, iar Contele Almaviva este nevoit să o roage pe Rosina să-l ierte.
Sursa text: wikipedia.org

Crimă și pedeapsă este un roman scris de autorul rus Fiodor Dostoevski, fiind publicat pentru prima dată în ziarul intitulat „Mesagerul rus”, apărând în 12 numere lunare ca mai târziu să fie publicat ca roman, fiind considerat una dintre cele mai cunoscute opere literare a tuturor timpurilor, cu influențe asupra romancierilor ce i-au urmat.
Romanul prezintă în prim plan drama lui Raskolnikov, un student care pune la cale uciderea și jefuirea unei bătrâne cămătare, pentru a-și rezolva problemele financiare, dar și din dorința de a-și demonstra lui însuși că este îndreptățit să o facă.
Etalând unele simptome de grandomanie, Raskolnikov se considera o persoană înzestrată cu calități deosebite, asemenea lui Napoleon. Ca om exatraordinar, își simte justificată decizia de a ucide, încât nu se mai include în barierele morale ale oamenilor de rând. Cu toate acestea însă, imediat după săvârșirea crimei, protagonistul se îmbolnăvește și are remușcări cu privire la acțiunile lui. Romanul portretizează realizarea treptată a infracțiunii lui Raskolnikov și dorința lui crescândă de a se confesa. Mai mult, tânărul încercă să își protejeze sora, pe Dunia, de admiratorii acesteia, dar și dragostea lui neașteptată pentru o tânără prostituată, Sonia Marmeladova, în dorința crescândă de a scăpa de remușcări și a se mântui prin ispășire.

Sursa: wikipedia

Flautul fermecat (conform titlului original Die Zauberflöte) este o operă în două acte a cărei muzică a fost compusă de Wolfgang Amadeus Mozart pe un libret scris în limba germană de J.E. Schikaneder. Premiera absolută a operei a avut loc la Viena, la “Burgtheater”, la data de 30 septembrie 1791, sub conducerea muzicală a compozitorului.

Actul I

Statuie reprezentând personajul Papageno, în faţa teatrului de operă din Gent, Belgia
Fiind urmărit de un monstru, prințul Tamino își pierde cunoștinta. Cele trei Doamne îl salvează dar, la trezirea sa, păsărarul Papageno se laudă că el a făcut-o. Doamnele reapar, nu numai pentru a-l pedepsi pe păsărar pentru minciună, dar și pentru a încredința lui Tamino portretul fiicei Reginei nopții, pe care acesta va trebui să o salveze de temutul Sarastro. Însăși Regina vine să întărească această rugăminte. Tamino primește ca armă un flaut fermecat, iar Papageno un joc de clopoței. În tărâmul lui Sarastro, Pamina suferă din cauza paznicului Monostatos, care o dorește. Papageno apare și îi spune că Tamino o va salva. De la un Preot, Tamino află că Sarastro nu este un tiran, ci un mare învățat. În fine, cei doi tineri se vor întâlni, dar gărzile îl conduc pe Tamino la Sarastro. Acesta îi explică lui Tamino că Pamina este protejată de el împotriva influenței nefaste a Reginei. Cei doi nu se vor putea uni decât dupa ce vor trece prin Templul Încercărilor.

Actul II
În fața preoților, Sarastro arată că Tamino și Pamina sunt sortiți unul altuia. Prima încercare este Tăcerea, pe care Tamino o învinge, nu însă și Papageno. Regina nopții vrea s-o convingă pe Pamina să-l ucidă cu un pumnal pe Sarastro, dar ea refuză. Între timp, lui Papageno, o bătrână oribilă îi oferă să bea apă, spunând că-i este iubită. La sunetul flautului, Pamina se apropie și, neînțelegând tăcerea lui Tamino, se crede părăsită. Preoții anunță o a doua încercare, sfătuindu-i pe cei doi tineri să-și ia rămas bun. Pentru că Papageno a greșit, are de ales între bătrânică sau pedeapsă. Resemnat, acceptă căsătoria și are surpriza să vadă, alături de el, o încântatoare Papagena. Paminei, care vrea să se sinucidă, trei mesageri îi spun că Tamino o iubeste, oprind-o de la gestul fatal. Probele care urmează vor fi trecute de amândoi – Apa și Focul. În sunetul flautului, ei le înfruntă victorioși, în aclamațiile triumfătoare ale întregii asistențe. Papageno, rămas singur, vrea să se spânzure, dar cei trei mesageri îl sfătuiesc să cânte din clopoței. Deîndată Papagena reapare spre fericirea lui. Degeaba mai încearcă Regina nopții să se răzbune. Întreaga ei suită va fi înghițită de întunericul etern. Într-o strălucitoare lumină, Tamino și Pamina sunt primiți de Sarastro, care îi unește în sunetele vocilor celeste.

Sursa text: http://ro.wikipedia.org/wiki/Flautul_fermecat

Don Giovanni este o operă a cărei muzică a fost compusă de Wolfgang Amadeus Mozart pe un libret scris în limba italiană de Lorenzo da Ponte.
Premiera absolută a operei a avut loc la Praga, la “Ständetheater”, la data de 29 octombrie 1787, sub conducerea muzicală a compozitorului.

Actul I

Plimbându-se prin fața casei comandorului, Leporello mormaie înciudat. S-a săturat de înjosirile și mai ales de emoțiile pe care i le oferea cu dărnicie stapânul său. Cu fața ascunsă sub o mască, Don Giovanni coboară grăbit scările casei, urmat de Donna Anna, fiica comandorului. Revolta împotriva necunoscutului, care a sedus-o, se amestecă în sufletul ei cu admirația pentru farmecul lui irezistibil. Scena aceasta ciudată este întreruptă de apariția comandorului, care zărindu-l pe necunoscut, trage spada. Brațul său se va pleca însă în fața tineretii. Lovit de moarte, comandorul se prăbușește. Don Giovanni se mistuie în întunericul nopții. În fața corpului neînsuflețit al batrânului, Donna Anna jură să se răzbune. Don Ottavio, logodnicul ei, o va ajuta. Abia scăpat din această primejdioasă aventură, Don Giovanni e gata să se lase antrenat într-o alta, tentat de silueta atrăgatoare a unei femei pe care o zărește în stradă. Dezamăgit, când îsi dă seama că a reîntâlnit-o pe Donna Elvira, fosta lui iubită care-l urmărește cu reproșurile și dragostea ei, Don Giovanni se face nevăzut, lăsându-l pe Leporello să rezolve situația. Șiretul valet va ști într-adevăr să se descurce. El o consolează pe Donna Elvira, arătându-i catalogul impresionant, neîncheiat încă, al victimelor stăpânului său. Între timp, Don Giovanni își alege o nouă victimă: mireasa lui Masetto – frumoasa Zerlina. Nuntașii sunt poftiți să petreacă la palatul său, dar Masetto care a priceput intențiile cavalerului, nutrește gânduri de răzbunare. Leporello face tot posibilul ca să-l liniștească, în timp ce stăpânul său încearcă cu abilitate s-o convingă pe Zerlina de sinceritatea sentimentelor sale. Apariția inoportună a Donnei Elvira îi strică planurile și nefericita femeie îi dezvăluie Zerlinei crudul adevăr, pe care ea însăși îl aflase de la Leporello. Donna Anna, împreună cu Don Ottavio vin să-i ceară lui Don Giovanni sprijinul pentru descoperirea ucigașului comandorului. Șovăind o clipă, cavalerul le promite cu seninătate tot concursul său. Donna Anna a recunoscut însă glasul necunoscutului care i-a adus nefericirea. În acest timp elegiacul ei logodnic o asigură încă o dată de dragostea și credința lui. În grădina palatului său, Don Giovanni e mai vesel ca oricând. Serbarea pe care o dă în cinstea Zerlinei e grandioasă. Cei doi logodnici, Masetto și Zerlina s-au împăcat, dar apariția lui Don Giovanni stârnește din nou gelozia lui Masetto. În grădină au apărut trei oaspeți mascați: Dona Elvira, Donna Anna și Don Ottavio. Invitați de Leporello, ei pătrund în palat. Nepasător, surâzator și ceremonios, Don Giovanni nu dă multă atenție oaspeților, preocupat de izbânda să care, de această dată însă, va întârzia să vină. Sărind în ajutorul Zerlinei, dezvăluindu-și identitatea, Donna Elvira, Donna Anna și Don Ottavio îl acuză pe cavaler de crimele săvârșite. Descoperit, Don Giovanni își face loc cu spada în mână și dispare în adâncurile palatului.

Actul II

Îmbrăcat cu hainele stăpânului său, Leporello pătrunde în apartamentul Donnei Elvira. Înșelată de cuvintele pătimașe pe care i le șoptește cel pe care îl crede iubitul ei, Donna Elvira dispare împreună cu Leporello. Nestingherit, Don Giovanni își poate adresa cuvintele de dragoste cameristei Donnei Elvira. În locul celei așteptate își face apariția Masetto cu o ceată de oameni înarmați după el. Luându-l drept Leporello, din cauza hainelor, Masetto ascultă sfaturile lui Don Giovanni, trimitându-și oamenii care încotro, în căutarea presupusului stăpân. Dându-și seama prea târziu de eroare, Masetto încasează o bătaie strașnică de la Don Giovanni, care dispare în noapte, dar mângâierile Zerlinei îl vor consola. În acest timp Leporello a ajuns cu Donna Elvira în grădina casei comandorului. Încercând să fugă, se vede înconjurat de dușmanii stăpânului său care hotărăsc fără șovăire moartea vinovatului. Dezvăluindu-și identitatea, Leporello reușește să scape. Copleșită de durere în fața acestei noi mârșăvii pusă la cale de Don Giovanni, Donna Elvira se simte totuși cuprinsă de milă și compasiune, presimțind ca pedeapsă nu va mai întârzia. În cimitirul unde s-a ascuns împreună cu Leporello, Don Giovanni zărește statuia comandorului ucis. Bătându-și joc de el, îl invită la serbarea pe care o dă în acea seara la palatul său. Spre groaza lui Leporello, statuia pare a înclina capul în semn de încuviintare. O voce de tunet îi anunță lui Don Giovanni apropiatul sfârșit. Fără a lua în seamă cumplitul avertisment, cavalerul pleacă nepăsător. Donna Anna încearcă să explice sentimentele ce o leagă, în ciuda dorinței ei, de Don Giovanni. Jucând dubla comedie a răzbunării filiale și a fidelității față de logodnicul ei, ea nu urmărește de fapt decât să se răzbune pe seducătorul care a abandonat-o și pe care l-ar prefera oricând molatecului Don Ottavio. În palatul său, Don Giovanni ia masa. E vesel și fredonează câteva din melodiile la modă, între care și o celebră arie din opera “Nunta lui Figaro”. Donna Elvira face o ultimă încercare de a redobândi dragostea cavalerului. Speranțele sale se lovesc însă de un dispreț jignitor. Retrăgându-se, Donna Elvira rămâne împietrită în prag. La fel și Leporello: statuia comandorului urcă amenințătoare scările. A venit să-și împlinească răzbunarea. Flăcările se ridică din toate părțile, zidurile se prăbușesc, ultima clipă a lui Don Giovanni a sosit. Atingându-l, mâna statuii îi transmite fiorul înghețat al morții. Viața își reia cursul ei normal. Amintirea cavalerului va dăinui însă pentru toate cele care l-au cunoscut, chiar și pentru o clipă doar, dăruirea; și în sufletul îndurerat al Donnei Elvira, și chiar în acela al Donnei Anna, care îi cere logodnicului ei răgazul unui an de gândire până la căsătorie.

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Don_Giovanni

Elisabeta de Wittelsbach s-a născut într-o familie numeroasa, părinții ei fiind Maximilian Joseph de Bavaria (din linia de Pfalz-Birkenfeld-Gelnhausen a familiei Wittelsbach) și Maria Ludovica de Bavaria, fiica regelui Maximilian I al Bavariei. Familia ei își avea reședința în Palatul Possenhofen.
Numele ei întreg este Prințesa Elisabeta Amalia Eugenia de Wittelsbach. Franz Iosif avea de ales între doua pretendente. Întâlnirea dintre împărat și Sisi s-a numit logodna de la Ischl. De fapt, Helene, sora lui Sisi, o fată foarte rafinată, frumoasă și inteligentă trebuia să ocupe postura de împărăteasă, dar Franz a ales-o pe Sisi, care era o iubitoare a naturii, neconformându-se etichetei, toate acestea datorita educației din familie, care nu ocupa vreun post la curte, așa ca erau liberi sa-si duca viața așa cum doreau. Sisi, ca și tatăl ei iubea circul și călărea foarte bine și de asemenea era poetă. Din punct de vedere al rangului, Sisi era nepotrivită pentru împărat, fapt pentru care curtea vieneza a judecat-o mult timp. Însă, Sisi și cu Franz erau veri așa ca le-a trebuit dispensa papei, care le-a fost acordată. Totuși acumulările de căsătorii intre familia Wittelsbach (care era cunoscută pentru bolile mintale ale membrilor ei) și familia imperiala se vor resimți chiar la prințul moștenitor.
La 24 aprilie 1854, seara la ora 7, s-au căsătorit la Viena. Trusoul miresei era insignifiant, neprovenind dintr-o familie cu buget mare, piesele cele mai valoroase fiind daruri de la împărat. Prințesa nu avea decât 16 ani. De când se mutase la Hofburg, ea se simțea foarte singură, mai ales ca soacra sa profita de orice prilej pentru a o mustra. După cum reiese din jurnalul Sophiei aceasta nu era un mod de răzbunare ci de educație. Deoarece avea o vârsta atât de fragedă a fost nevoie ca, după căsătorie, să studieze și să învețe cu rigurozitate complicatele reguli de la palat.
În afară de limba maternă, germana, vorbea franceza (învățată cu greu în puținul timp dintre logodna și căsătorie, Elisabeta neavând aptitudinile necesare pentru limbi străine), iar după un timp a învățat și limba maghiară. În 1855, prințesa Elisabeta și-a luat un profesor de limba maghiară, iar un an mai târziu vorbea fluent această limbă. Elisabeta a devenit cu timpul o persoană foarte populară în Ungaria, deoarece a luptat pentru libertatea acestei tari.Înclinațiile ei către aceasta țara proveneau de la profesorul ei de istorie de origine maghiară, care a jucat un rol foarte important în opiniile politice ale împărătesei.
Sisi a născut primul copil, pe Sofia, la 5 mai 1855, la vârsta de doar 17 ani. Toți copiii, au fost crescuți de bunica lor, deoarece aceasta considera ca le poate da o educație mai bună. La 12 iulie 1856 a născut-o pe Gisela. Micuța a fost despărțită de mama ei și crescută de către bunică (mama lui Francisc Iosif). În urma unei vizite pe care Sisi a făcut-o în Ungaria (împotriva voinței Sophiei, la Buda, împreună cu Sofia, copilul s-a îmbolnăvit grav și a murit la 29 mai. Atunci Sisi a suferit o depresie gravă, renunțând și la lupta pentru copiii ei. La 21 august 1858 s-a născut viitorul moștenitor, Rudolf. La Muzeul Național din Budapesta și la Biserica Mátyás se gasesc scrisori și documente care dovedesc atașamentul împărătesei față de Ungaria. În orașul Seghedin (Szeged) are ridicat și un monument.
Sursa: wikipedia.org

Am de gand sa fac un prim capitol de 10 clipuri in care sa ofer instructiuni despre film, selectie continut, montaj, facebook si social media. Ce e mai jos e doar un test, asa, de weekend, la Praga!

Facebook, prin API-ul destul de matur a dat de ceva vreme acces programatorilor la datele userilor, imagini, evenimente, video. Am deja destul de multe imagini postate incat sa ma pot lauda cu ele pe blog. Exista un plugin WordPress care se cheama FotoBook, transferul este facut intr-o clipita. Super!

Imaginile le puteti accesa la linkul de sus Photos sau, direct, la http://www.subtire.com/photos

Firefox 4 a iesit, in sfarsit din Beta. Il puteti descarca de aici.

Clipul de mai jos prezinta schimbarile aparute in versiunea 4. Dupa cele 10 lansari test si un RC, avem finalul. Ca de obicei, ma astept la o serie de update-uri partiale de-a lungul saptamnilor urmatoare.

Vad o frumoasa si noua etapa a dezvoltarii internetului, vad cum informatia se clasifica, se deformeaza si rescrie pentru a putea fi cuprinsa de mintile cator mai multor oameni, indiferent de profesie, varsta, mediu social sau inteligenta. Clipul de mai jos este doar unul din exemplele respective. Ca argument la ceea ce am scris mai sus putem vedea cum, alocand cateva minute vizionarii unui clip putem scuti ore, zile sau chiar ani de neintelegere si chin intr-o anume profesie. Asta, mai ales cand clipul este realizat de o autoritate in domeniu, in cazul nostru, soprana, Diana Pap.

Acest moment, marcat printr-un tribut celest oferit planetei noastre semnifica in constiinta poporului inaltimea la care ne-am ridicat, ca popor, din punct de vedere sufletesc, inaltime la care, ratiunea, pesemne, nu putu sa ajunga. Considerand suprematia noastra sufleteasca in fata tuturor acestor occidentalisti transcedentalisti drept o virtute lipsita de umbre si sublima dam nastere unui Oedip autohton.

Dorind sa degustam acum linistiti aceasta victorie castigata cu atatea sacrificii si compromisuri, acest calm platit cu atata zbucium si suferinta ce se intinde peste si intrece  sute de generatii, ne asezam la masa obligatiilor unde avem ocazia sa fim martori, privitori ai acestui ansamblu minunat, inferior, impur si atavic, privitori de la inaltimea suprematiei noastre sufletesti, totusi, pierzand din vedere nenumarate aspecte ce tin de realitate. Asta deoarece, suprematia sufleteasca umbreste realitatea si o reprezinta in culorile sale preferate, alb si negru. Noi privind, cu siguranta, un tablou multicolor ce nu poate fi inteles doar in alb si negru.