Filme – Stiri – Muzica – Internet – Politica – Documentare – WEB2.0 – Subtitrari – Romanian Blog

Tin firul intins pentru cronica La Traviata, lucrurile sunt extrem de complicate, cele trei acte pe muzica lui Verdi adaptate la romanul lui Alexandre Dumas-fiul – Dama cu camelii, sunt extrem de diferite, daca in actul I Violetta Valeria il intalneste pe Antonio, atractia isi joaca rolul, urmeaza in actul urmator sa il paraseasca pe baronul ei care ii era si protector.

Violetta se muta cu Antonio la periferia Parisului intr-o casa inchiriata, Violetta plateste toate cele pe acolo, isi vinde chiar si trasura si caii. Antonio afla acestea, pleaca la Paris sa rezolve cumva treburile financiare, intre timp apare tatal lui Antonio care ii cere Violettei sa il paraseasca pentru totdeauna folosind o serie de artificii psihologice.

Violetta il lasa pe Antonio si, dupa cum bine intuiti se intoarce la baron.

Actul se continua cu intalnirea dintre Antonio si, acum, noul cuplu Violetta si baronul la o petrecere in Paris. Antonio castiga bani la jocurile de noroc desfasurate la petrecere, il provoaca pe baron la duel si ii arunca banii Violettei.

Asta cu impresia gresita, fiind prost informat precum ca, Violetta a platit cheltuielile casei in care statea cu el din banii baronului.

Actul trei si ultimul incepe cu Violetta lipsita de toate puterile, aflata pe moarte cere iertare, chiar o cumpara de la saraci. Viata i se stinge usor, intr-un final ajunge si Antonio impreuna cu tatal sau, doctorul ii mai da sperante de viata dar, toate sunt in van.

Dupa o discutie intre Violetta Valeria si Antonio, Violetta incearca din toate puterile sa se mentina in viata, vrea sa isi continue acum viata alaturi de Antonio, acum intors la ea, ii marturiseste iubirea, Antonio intelege cat de mult sa sacrificat Violetta pentru el.

Antonio planuieste sa plece impreuna cu Violetta in calatorie, sa se vindece, sa isi revina in puteri.

Finalul in cronica.

Sunt convins ca, in functie de cunostintele mele din Dostoievski, Freud, Adler, psihanaliza in general si literatura Universala, toata aceasta literatura Universala, bineinteles trecuta prin filtrul psihanalizei, D.H. Lawrence, Charles Dickens, Gogol si chiar Turghiev o sa joace un rol important in desenarea cronicii, culoarea o capata din literatura iar liniile trasate de psihanaliza.

Alaturi de interpretarea psihanalitica a unei manele, La Traviata o sa fie cea mai ampla si complexa lucrare la care am lucrat.

Totusi, in lunile urmatoare am in gand sa fac astfel de cronici la mai multe carti citite recent – F.M. Dostoievsky – Idiotul, Demonii, Adolescentul, Jurnal de scriitor, Umiliti si obiditi, Crima si pedeapsa, Insemnari din subterana si alte microromane, Gradiva – Wilhelm Jensen, Goethe – Suferintele tanarului Werther, N. Gogol – Insemnarile unui nebun. Nasul. Mantaua. V. Hugo – Mizerabilii, D.H. Lawrence – Fii si indragostiti, Charles Dickens – Marile sperante.

Trebuie sa termin Dama cu camelii si ma apuc de actul I, relatarea interactiunilor dintre personaje, descrierea tiparelor psihologice ale personajelor si tipurile lor comportamentale, din care se afla o serie de detalii importante din biografia personajelor. Asta pentru ca, scuturati de cenusa ce se afla pe ei, actorii principali se pot descifra mult mai usor.

Delirul este activitatea psihica in timpul careia individul se desprinde de realitate si, intr-o nevroza paranoica si/sau obsesionala grava incepe, oarecum, un proces schizofrenic si se detensioneaza mai mult in realitatea interioara, realizata ca mecanism de aparare decat in lumea exterioara.

Astfel, acest cetatean al Republicii Moldova nu face altceva decat sa isi proiecteze in exterior o parte din acest delir.

Intr-o sinergie cu credinta crestina a acestui nevrotic, discursul ia o directie fanatica, totusi, constructiv, oratorica arhaica isi face efectul si amprenta lasata asupra telespectatorului mediocru.

Cu astfel de indivizi se porneau grupurile de cinci ale inceputului leninismului rusesc.

Unii spun ca, daca prostia ar durea sau ar fi o boala detectabila cumva, medical sau psihic, spitalele ar fi pline garla iar societatea s-ar dezintegra total. Intr-un fel, poate ar fi o solutie de viitor necesara pentru urmatorul pas in evolutia sociala si intelectuala a omului modern.

Altii, dupa cum o sa vedeti in clipul de mai jos raman flexati si isi traiesc viata din plin, nepasatori fata de cultura, Occident, intelect, inteligenta, geografie, politica sau alecele.

Intr-un final, ne dam seama incotro se indreapta societatea compusa astfel, se stie totusi, cate grade are Vodca! Depinde, depinde de marca…

Odata cu  evolutia tehnologica, odata cu disparitia in trepte a erei arhaice ce domina viata sfintilor, reprezentantilor lui Dumnezeu pe pamant. Odata cu toate astea se ajunge la mari evolutii tehnologice ale preotilor, duhovnicilor si calugarilor, tehnologia este acum folosita pentru spovedanie care se poate face si online, nu de putine ori. Astazi avem in program o convorbire telefonica in timpul unei cununii si trei duhovnici care sarbatoresc fericirea si credinta lor in creatorul lor printr-un dans pe manele cu public.

Daca vrei mai multe, afla in related.

Pare incredibil dar, acest personaj (Fanea Auzeac) din Republica Moldova pare si, dupa vizionarea clipului chiar este cel mai sincer si cinstit om din televiziune pe care l-am vazut vreodata.

O singura ezitare am vazut la Fanea, in momentul in care reporterul il intreaba daca il cunostea pe tipul care ii promisese 2000 de euro daca ii trecea tigarile printre merele sale pe care trebuia sa le duca in piata la Galati prin vama dintre Republica Moldova si Romania.

Asadar, aceasta ezitare pare oarecum suspecta, totusi, un om cu constiinta curata…

Extrem de concentrata piesa, adevarata ca tot timpul, de la preludiul invitatilor pana la moartea Violettei,  La Traviata impresioneaza prin trairile extrem de puternice ale personajelor principale.

Ambivalenta Violettei in alegerea unui sot… intre un barbat in varsta (un substitut al tatalui, actualul ei iubit, Baronul Douphol) sau… fericirea langa un tanar aristocrat (Alfredo Germont), controversele cu tatal lui Alfredo, boala Violettei, incredibila tensiune sociala a vremii respective, concurenta sociala, ipocrizia, mai ales a doamnelor… totul face din La Traviata un spectacol incredibil.

Pe muzica lui Verdi, La Traviata, adaptarea pentru scena a celebrului roman frantuzesc  La Dame aux camélias scris de Alexandre Dumas primeste o incredibila putere care o proiecteaza asupra publicului.

Nimic nu se compara cu prezenta intr-o sala de opera la aceasta piesa, totusi, pentru nerabdatori sau comozi, exista si cateva versiuni video ale piesei, o adaptare, un fel de film si o inregistrare cu Angela Gheorghiu in rolul Violettei Valéry.

Le gasiti aici si aici.

Ascultati doar preludiul invitatilor, inceputul piesei…

Se da la o interpretare psihanalitica a personajelor, mai ales a Violettei, Alfredo, Douphol si Giorgio Germont.

O sa contemplez indelung si o sa revin cu cele peste, probabil 50 de pagini de analiza… :)

Pentru inceput, ma pun sa citesc La Dame aux camelias…

Dupa ce vad primul clip cu un accident de la Americani, NYPost socheaza cu un altul…

Nu de putine ori ajung cu anumite persoane la o discutie simpla, o poveste dealtfel, ne plac povestile, eh?

Scopul acestei povesti este unul pervers, egoist dar, din punctul de vedere al climei interioare, al climei principiului placerii si sanatatii mecanismelor de aparare este extrem de sanatos, scopul, in sine, ma refer.

Asadar, o sa scriu mai jos povestea si o sa ofer variantele de raspuns alaturi de comentarii aderente fiecarui tip de raspuns…

Povestea:

In perioada arhaica, intr-un trib aflat intr-un pustiu imens.

Dupa cum se stie, legi, institutii nu existau, dealtfel, legea era facuta de conducatorul tribului respectiv, in cazul nostru, tribul avea vreo 3000 de oameni si era condus de un sef de trib care avea o fata gata de maritat.

Bun, toate bune si frumoase pana aici, sa va spun cum facea legea seful de trib. Pai, foarte simplu, undeva, in centrul asezarii tribului era un fel de amfiteatru, amfiteatru care avea doua usi, in spatele unei usi era un tigru care, dealtfel foarte feroce, manca persoana care a ajuns in fata “justitiei”, in celalalt capat era o femeie foarte frumoasa, daca alegea femeia, trebuia sa se casatoreasca cu ea, netinand cont de obligatiile ce le avea fata de alte femei sau familie, trebuia sa renunte la tot, familie, sotie, copii si sa isi construiasca o viata noua alaturi de femeia respectiva.

Bun, pana aici totul clar.

Mare zvon in trib, fata conducatorului de trib a fost “prinsa” pacatuind cu un tanar. Un tanar care, dealtfel se iubea de mult timp cu fata conducatorului de trib si, intre cei doi exista o incredibila iubire, o iubire cum nu s-au mai vazut.

Asadar, conducatorul de trib afla toate treburile astea, toata mascarada care o ascundea fie-sa. Zis si facut, hotaraste sa condamne pe iubitul ei.

Am uitat sa precizez, legea, adica, daca alegeai usa cu tigrul erai considerat vinovat, daca alegeai usa cu domnisoara, erai considerat nevinovat.

Asadar, iubitul fetei sefului de trib ajunge in fata celor doua usi, in momentul alegerii. Aici apare dilema, noi, ca facut stim ca fata sefului de trib cunoaste ce se afla in spatele fiecarei usi, mai stim si faptul ca, fata ii poate face semn iubitului care usa sa o aleaga.

Hai ca se complica lucrurile, eh?… Asadar, momentul adevarului, iubitul se afla in fata celor doua usi, tot tribul asista la acest spectacol incredibil, se aud urlete, tipete, aplauze, huiduieli, ce mai…

Iubitul si iubita isi intrepatrund privirile, poate pentru ultima oara, astfel, fata sefului de trib ii poate “sugera” cumva ce usa sa aleaga iubitului ei dar…

Dar, aici lucrurile se complica si mai mult…

Avand in vedere ca avem doua persoane, doua constiinte, doua tipuri de personalitati, trebuie sa gandim toate variantele posibile, asadar.

Ca sa simplificam variantele o sa denumim iubita, dealtfel, fata sefului de trib Q[f] iar iubitul, personajul aflat la momentul de cruce in viata sa W[b].

Asadar, avem urmatoarele variante:

1. Q[f] ii spune lui W[b] adevarul, dealtfel, ii spune unde este tigrul si unde este femeia. W[b] o crede si alege tigrul in semn de iubire suprema, W[b] moare mancat de tigru.
2. W[b] o crede si, ca o ultima speranta si o incredere incredibila in Q[f] alege usa cu domnisoara, sperand ca, pe urma sa puna pe Dracu’n patru si sa traiasca in pustiu alaturi de Q[f] cum planuisera ei in cazul in care erau prinsi…
3. Q[f], geloasa si posesiva din fire, lipsita de incredere in iubit si in relatia lor, ii spune exact invers, aici se petrece toata smecheia, daca W[b] o crede, se arde in ambele cazuri, in cazul in care, cu speranta incredibila in iubirea lor alege usa cu domnisoara (acum tigrul in cazul minciuni, este mancat si moare extrem de dezamagit), se alege cu tigrul, in cazul in care alege tigrul, ramane marcat pe viata de faptul ca, Q[f] nu a avut incredere in el si, el, care vroia sa ii arate prin sacrificiul suprem cat de mult o iubea, s-a ales acum cu o alta problema pe cap, cealalta femeie.
4. Q[f] ii spune adevarul iar W[b] nu o crede si, necredincios in fata relatiei lor si a iubirii venite din partea lui Q[f] alege exact invers, deci, daca Q[f] ii spune ca tigrul este in dreapta si femeia in stanga el alege invers, aici avem iarasi alte doua optiuni 1. Q[f] ii spune adevarul iar W[b] din lipsa de incredere in ea, crezand ca ii vrea moartea ca un ultim semn al egoismului ei manifestat in relatie, W[b] alege tocmai invers, tigrul, crezand ca Q[f] il minte, astfel, alegand femeia se alege… cu oasele mancate de tigru 2. Q[f] il minte si inverseaza usile, in spatele usii cu tigrul ea ii spune ca e femeia si in spatele usii cu femeia ii spune ca e tigrul, W[b] nu are incredere in ea si inverseaza usile si, astfel, se alege cu ceea ce vrea, adevarul ca Q[f] este o egoista si ca, planul lor in cazul in care o sa fie prinsi ca sa ramana pentru totdeauna impreuna era o minciuna gogonata din partea ei.

Asadar, analizand putin variantele, optiunile de ales putem deduce foarte simplu ca exista o matrice extrem de complexa a alegerilor, o matrice care depinde numai si numai de doua variabile care pot lua valori de 0 sau 1, 0 in cazul in care unul dintre ei minte, 0, 0 in cazul in care mint amandoi, cu alte cuvinte in cazul in care nici unul nu are incredere in niciunul, 1, 1, cazul in care amandoi sunt pe deplin increzatori in celalalt si 0, 1, cazul in care unul este lipsit de incredere si celalalt nu.

Asadar, definirea acestor variabile este foarte simpla, se analizeaza tipurile de comportamente ale celor doua tipuri de personalitati implicate in povestea noastra. Altfel, daca Q[f] are deplina incredere in W[b], iar W[b] are, la randul lui, deasemenea, deplina incredere in Q[f] amandoi ajung la castig, tinand de planul lor de a imbatrani impreuna ajung la o creativitate colosala prin sublimare si, W[b] pleaca intr-o noapte de langa nevasta  substitut si o rapeste pe Q[f] si fug in lume, raman impreuna, traiesc fericiti pana la adanci batrneti, mor impreuna…

Aici avem o matrice simpla 1, 1, amandoi sunt pozitivi, altfel, daca doar unul dintre ei este pe 0, totul se prabuseste sub ochii lor, bineinteles, exista durere si suferinta aici doar daca celalalt este pe 1 nu pe 0, daca ambii sunt pe valoarea 0 la incredere si se mint unul pe celalalt ca sunt pe 1 desi se dovedeste in urma alegerilor usilor din povestea noastra cine este pe 1 si cine este pe 0, daca ambii sunt pe 0, nu sufera nimeni, isi confirma doar “banuielile” si au un castig moral de genul “ah, stiam eu ca nu puteam avea incredere in el/ea”. Astfel, daca unul dintre ei este pe 0, fie Q[f], fie W[b], atunci, celalalt urmeaza sa sufere, sa treaca prin cele trei stadii ale suferintei – doliu, melancolie si manie si, astfel sa isi revina, sa isi educe constiinta sa fie mult mai ascutita la urmatoarea alegere de tip comportamental, sa caute mai bine, mai adanc in constiinta persoanei care joaca rol de posibil viitor iubit/iubita.

Asadar, intrebarea se pune, tu ce ai alege? Sa fii un 0 sau un 1, sa spui adevarul sau sa minti? Sa ai incredere in celalalt sau nu? Crezi ca celalalt are incredere in tine sau nu? Esti dispus, cititorule sa te aventurezi intr-o astfel de poveste? Ai spune cuiva ca vrei sa imbatranesti alaturi de el? Ai gasit pe acel cineva? Esti un 0 sau un 1? El sau ea ce e? Stii? Crezi? Nu stii? De ce?…

Bineinteles, dupa cum natura umana ne-a dat lectia, dupa cum ne-o da tot timpul, ne da examenul si dupa aceea ne preda lectia, stim, deasemenea, ca increderea si neincrederea sunt doua concepte ambivalente care pot lua valori diferite in functie de contexte diferite si continuturi diferite, de stimuli, deasemenea, natura umana este mult prea complexa pentru a determina ce alegeri facem, putem calcula doar ce alegeri ne-ar satisface personal sau, daca suntem implicati emotional cu cineva, mutual. Actiunile noastre sunt definite de consecintele comportamentului nostru, dealtfel, intr-o relatie emotionala nu sunt definite doar de consecintele comportamentului nostru ci, deasemenea, sunt definite si de consecintele comportamentului persoanei de langa noi, implicate emotional.

Putem schimba greutatea de pe un picior pe celalalt si zice ca ne-am schimbat sau, ca suntem altfel, altfelul acesta fiind o constiinta mult mai ascutita pentru a atinge telul superm si final, putem fii siguri ca frica de cineva alunga ura care i-o purtam, iar suferinta si durerea sunt doua concepte ale naturii umane cu care ne hranim zi de zi, clipa de clipa, fara de care nu putem trai. Or, pentru a atinge un tel sau scop final nu trebuie oare sa stim care e acela, daca pe aceasta lume, plina de suferinta si durere alegem, uneori sa intram intr-o perdea de fum denumita religie sau, adoptam fel si fel de psihologii “la minut” care, in doar cateva sedinte “te transforma”, solutii pe termen scurt la probleme pe termen lung, sau, putem urma puterea exemplului citind o carte scrisa de un mare “muritor” care are ce povesti, care, dealtfel, nu povesteste decat felul in care modelele sale comportamentale actionau in functie de anumiti stimul exteriori, care, dealtfel, erau consecinte ale unor comportamente d’ale sale dobandite in urma suferintelor sale. Care, ca sa mai zic, erau comportamente realizate si rafinate doar de suferinta si durere, aceste concepte negre ale vietii noastre care nu fac altceva decat sa ne ofere posibilitatea evolutiei si rafinamentului comportamentelor noastre, dealtfel, nu poti fi “mai bun” daca esti deja bun, nu poti fi “mai frumos” daca esti deja frumos, nu poti fi “mai fericit” daca esti deja fericit, dar, la fel ca in conceptul religiei, cu cat suferi mai mult pe aceasta lume, cu atat mai mult astepti o recompensa mai mare “dincolo”. Cand biruiesti!

Cu cat traiesti mai mult si mai mult in suferinta si durere, cu atata ai unele asteptari mai mari din partea vietii, respectiv, din partea persoanelor cu care intri in contact fie emotional sau interpersonal, cu cat traiesti mai mult si mai mult in suferinta cu atata astepti mai mult din partea lor, a vietii. Or, daca invatam sa ne mentinem suferinta si durerea in frau si sa luam un tel maret, care, intr-un final ajunge sa fie strapuns de atata si atata tatonare si fel si fel de lovituri care, la randul lor se asteptau sa fie care mai de care mai fatale…

In toata splendoarea lor, popoarele, nu au reusit nicicand sa realizeze o societate organizata si condusa de ratiune, notiunile de bine si de rau ale ratiunii sunt extrem de brutale si ambigue de multe ori, astfel, binele si raul in conceptia ratiunii si in conceptia emotionala, a religiei, nu de putine ori sunt, puse fata in fata, doua poluri opuse.

Astfel, aceste detalii privind necesitatile psihologice ale popoarelor ne ajuta, oarecum, in mare masura sa trasam o linie intre ratiune si stimul emotional, intre binele si raul denaturat de stimulii emotionali si binele si raul rece oferit de ratiune, asadar, in functie de conceptia pe care o alegem pentru inlaturarea incertitudinilor aparute in principiul realitatii putem realiza doua versiuni ale realitatii, una emotionala, spirituala, religioasa si alta rationala si rece.

Nu de putine ori se intampla ca, oamenii spirituali sa proiecteze mecanisme de functionare rationale in exterior, astfel, ambiguitatea si recompensa jocului creste vazand cu ochii pentru un personaj aflat in tabara ratiunii.

Or, daca aplicam principiul ratiunii in travaliul psihic al popoarelor de inlaturare a incertidudinii, acest concept, care, la fel ca timpul nu este nici un obiect si nici un lucru, asadar, un concept perceput in felul sau de fiecare personaj, de fiecare obiect aflat in principiul realitatii ajungem la o serie de rezultate rationale, din punct de vedere emotional, brutale, nu de putine ori, cel mai bine, ar fi sa luam un exemplu simplu, sa utilizam cele doua principii, rational si emotional si sa tragem concluziile.

Ca o mica completare, sarim in acest articol peste explicarea constiintei, vietii, binelui si raului, a timpului si spatiului, concepte care nu ne permit explicarea lor in acest concept al spatiului virtual, astazi…

In exemplul nostru am hotarat sa folosesc un scenariu clasic. Toti pentru unul sau unul pentru toti, sacrificiul unei singure persoane sau a unei minoritati pentru binele general.

Aflata intr-o comunitate de cateva mii de persoane, o individa se dovedeste a fi atinsa de o boala extrem de contagioasa, o boala mortala care, neavand tratament, ajunge ca, in doar cateva saptamani sa contagieze tot orasul iar in doar cateva luni, in urma infectiei sa omoara toate persoanele comunitatii respective.

Asadar, avem doua unelte: 1. ratiunea si 2. stimuli emotionali, religia. Daca, sa zicem, aplicam stimuli emotionali, binele si raul in conceptia religiei ajungem intr-un final sa murim toti, de ce? Prin simplul fapt al respectarii perceptelor transmise de religie, a binelui si a raului prin porunci, una dintre porunci, daca nu ma insel, ofera o directiva simpla: Sa nu omori!

Astfel, persoana respectiva nu trebuie omorata si ingropata undeva adanc in pamant pentru protectia celor cateva mii de persoane aflate, bine si sanatoase in comunitatea respectiva.

Ajungem astfel sa ne incurcam in “stiinta” religiei singuri si sa ne gasim prapadirea. Sigur, exista alte metode, de trimitere in pustiu a persoanei infectate, de alte si alte metode care, la randul lor nu fac altceva decat sa incalce alte percepte ale binelui si raului prescrise oamenilor de religie, astfel, probabil incalcarea unor percepte mai “mici”, daca exista asa ceva, duce la o domolire din punct de vedere al “pedepsei” finale si a “vietii” de apoi propovaduite de biserica, de religie.

Asadar, folosind metoda 2, ajungem la prapad toti doar de dragul de a respecta niste legi, porunci morale oferite in varful unui munte pe niste tablite de piatra.

Folosind metoda ratiunii, cred, dupa cum si sper, ca putem ajungem singuri la o decizie (asta in cazul in care nu am cititori lipsiti de ratiune, dupa cum si sper).

Dupa cum se poate constata, nu esti fericit sau bine in viata decat daca stii asta, dupa cum ati experimentat pe propriile voastre constiinte, viata, in abisul ei de intrebari fara raspunsuri nu este usoara, este plina de suferinte si dureri, de framantari si travaliu, de intuneric si rece, asadar, este foarte usor sa cazi in plasa emotionala a unei vieti de “apoi” plina de tot ceea ce nu avem aici, plina de tot ceea ce ne lipseste noua pe “aceasta” lume. Asadar, aflati voi ca oamenii se hranesc din suferinta si durere, din framantari si intrebari fara raspuns, din intuneric si rece, asadar, ce argumente am la aceasta intrebare? Pai e simplu, daca, dupa ce murim totul este asa de “frumos”, acest frumos imaginat in conceptia biblica a oricarei religii a lumii, acest “alta” lume in care noi o sa “patrundem” cand Thanatos castiga lupta cu Eros, daca e asa de frumos si “Dumnezeu” le iarta si intelege pe toate intr-un final, de ce sa mai suferim si sa ne tavalim in suferinta pe aceasta lume cand putem pune capat tuturor suferintelor si durerilor prin acel liber arbitru care se cheama sinucidere?

Si oamenilor care merg in rai le e frica sa moara!

Or, aceasta solutie incalca la randul ei o serie de concepte, daca nu pe toate ale religiei, concepte asupra binelui si raului, asupra vietii de apoi si a tot ceea ce o sa ti se intample in aceasta viata, pai, daca stii binele conform bibliei sau cartilor sfinte oferite de atatea mii si mii de culte si religii, secte si organizatii care nu fac altceva decat sa ofere o versiune a unei povesti clasice, o poveste in care omul, intr-atat de incapabil si de murdar pe aceasta lume are nevoie de o salvare, salvare care vine din partea lor, a cultului, a sectei sau a religiei, daca stii binele conform acestor organizatii e foarte simplu, iei o foaie de hartie, un creion si iti faci calculul, unde ajungi? In rai sau iad? E atat de simplu, ai poruncile in fata, calculezi pe care dintre ele le-ai incalcat si pe care nu, de cate ori ai incalcat unele, etc..

Oarecum ciudat e faptul ca, religia, cel putin crestinismul interzice sinuciderea, nici macar nu ofera “un ultim” salut celui plecand dintre noi prin introducerea sa in biserica, asadar, un om care se sinucide capata, deindata, stigma bisericii, nu este petrecut de preot, nu primeste binecuvantarile care, pe post de bilete de trecere inspre viata de apoi trebuie sa le prezinte pe la cine stie cate ghisee sau punti de trecere in “lumea” cealalta. Ca un pol opus, exista alte religii care rasplatesc sinucirerea ca un sacrificiu pentru binele general, binele general in conceptia religiei inseamna contagierea la nivel cat mai mare a ideilor si dogmelor sale.

Asadar, sa nu ma las dus in stanca de valul ratiunii aici, astfel, cei cativa zeci de mii de preoti trimisi ai lui Dumnezeu, intermediari, oameni care ne propovaduiesc atatea invataminte si percepte care nu fac altceva decat sa ne margineasca si sa sublime ratiunea, si asa, aflata in epoca bronzului a naturii umane ar face foarte bine sa ia o foaie de hartie si sa calculeze fiecaruia, daca nu exact, macar in procente, statistic sansele ca sa ajunga in rai sau iad, dar, aceasta atingere a celor doua conceptii despre bine si rau, ratiune vs. Religie iarasi nu da bine, de ce? Prin simplul fapt ca, religia ofera tot timpul alte si alte sanse prin proiectia in realitate a “greumantului” constiintei prin ritualul spovedaniei, astfel, daca ai spus ce rau ai facut, Dumnezeu e posibil sa te ierte…, aici as putea reveni din nou la problema sinuciderii si suferintei, deliciu al naturii umane dar, hotarasc sa pun punct acestui articol aici pentru ca, oarecum, incepe sa ma ia valul prea tare si nu stiu cat de bine sunt gustate astfel de opinii, de proiectii in exterior ale constiintei mele, de fapt, nici nu ma intereseaza, o fac pentru mine…

Imi pare oarecum rau si denota ratiune si nu emotie (emotie-good for business, ratiune-bad) articolul meu in care faceam portretul psihanalitic al sinuciderii Madalinei Manole, asadar, e neprofesional (in Romania!) din punct de vedere jurnalistic sa spui totul cum e, altfel, ca editorialist ai rupe gura targului pentru ca, opinia ta s-ar confirma in viitorul apropriat.

Opinia mea, formata in urma utilizarii celei mai rafinate unelte de studiu a naturii umane, psihanaliza; nu a dat gres, cum era de asteptat, ma rog, nu putine au fost vocile care, prin comentarii si critici au incercat sa inlature tot adevarul spus de mine prin prisma psihanalizei si nu numai si, oarecum, incercau sa imprastie informatii ambivalente, chiar conspirative la adresa analizei mele.

Avem doua articole, analiza mea + articolul completare si articolul din gandul.info in care se prezinta declaratiile sotului oferite la Stirile ProTv

Asadar, daca imi este permis, ofer doar cateva citate din articolul in care am facut analiza Madalinei:

1. “Aşadar, un om sănătos fizic, care merge ziua la repetiţii şi seara trebuie să îşi serbeze ziua de naştere nu ar fi normal să recurgă la astfel de acţiuni cu consecinţe iremediabile. Dar, după cum bine ştim, natura umană este extrem de imprevizibilă, faptul că a luat această decizie pe moment poate fi adevărat, poate fi adevărat şi faptul că, de-a lungul timpului, Mădălina a contemplat la un astfel de scenariu.”

(Asta ca raspuns la ceea ce era afisat in media romaneasca, precum, Madalina urma sa isi serbeze linistita ziua de nastere la un PARTY!)

2. “Asadar, sa le luam pe rand, cronologic, Madalina se casatoreste cu un barbat cu 15 ani mai batran ca ea. Huh, pai sa va spun eu o chestie, alegerile astea cu diferente mari de varsta intre parteneri au, din punct de vedere psihanalitic o serie de implicatii. Desi, in popor, vorbe din popor, care, de obicei, putin interpretate se gasesc extrem de inteligente, in popor se spune ca, fetele isi aleg barbatul, sotul dupa modelul tatalui iar baietii dupa modelul mamei, asadar, primul obiect al placerii, mama, este ales de baieti drept substitut al mamei pierdute in favoarea tatalui, baietii aleg o alta femeie (in cazurile normale, altii pot alege barbati in cazurile invertitilor) dupa modelul mamei.”

(Citez acum din ceea ce zicea sotul: “Am aflat de curând şi am fost şocat că primea bătăi de la mama ei. Mi-a spus o persoană foarte apropiată, care a aflat de la Mădălina. Tatăl o supunea aceluiaşi tratament pe mama ei.”)

(Asadar, bai Mircea bai, socat? Ha?)

3. Citez din interviul sotului oferit la Pro TV “ Despre prima tentatică de suicid – Am adus un domn terapeut acasă. Nu am găsit un psiholog care să vină acasă, iar Mădălina nu vroia să meargă la cabinet.”

“Pe 11 mai, cu o zi inainte de lansare, după o emisiune matinală, şi-a manifestat o teamă despre care nu am putut să înţeleg atunci şi dorinţa să nu mai apară nicăieri. S-a dus acasă şi când am ajuns acasa era un alt om. Mi-a spus că a băut ceva”, îşi aminteste Puiu de prima tentativă de suicid a Mădălinei Manole. De fapt isi pusese cateva picaturi de diluant intr-un pahar de suc. S-a dovedit ca nu l-a inghitit, l-a scuipat. Am sunat la 112 şi nu m-a lasat. Nu vroia să afle lumea. Nu se simţea rău. Am sunat un doctor şi mi-a spus să îi dau mult lapte dulce să bea. Am întrebat-o şi mi-a spus ce imi repeta mereu la mijlocul săptămânii. Că vede toată dragostea şi ca să ne fie nouă mult mai bine, mie şi copilaşului, ea trebuie să ne vegheze din altă parte. Nu mai era Magda, avea altă faţă. Am adus un domn terapeut acasă. Nu am găsit un psiholog care să vină acasă, iar Mădălina nu vroia să meargă la cabinet. Nu vroiam să îi terfelim numele în vreun fel. Cum să nu vreau să o duc la psiholog?! Terapeutul nu făcea nimic ocult. Părinţii ei au fost de faţă o dată. Erau multumiţi că facem ceva”, explică Petru.”

Sa ofer acum si o parte din analiza mea: “

Aşadar, un om sănătos fizic, care merge ziua la repetiţii şi seara trebuie să îşi serbeze ziua de naştere nu ar fi normal să recurgă la astfel de acţiuni cu consecinţe iremediabile. Dar, după cum bine ştim, natura umană este extrem de imprevizibilă, faptul că a luat această decizie pe moment poate fi adevărat, poate fi adevărat şi faptul că, de-a lungul timpului, Mădălina a contemplat la un astfel de scenariu.

Ca argument pentru susţinerea acestei afirmaţii avem pesticidul ingerat. În momente de isterie, normal ar fi să proiectezi agresivitatea în exterior, acesta este sadismul, în schimb, Mădălina a fost masochistă la această acţiune a ei, masochismul fiind inversiunea sadismului, altfel, din sadism se naşte masochismul, când loveşti pe cineva eşti sadic, obţii o anume detensionare, când te loveşte altcineva şi începe să îţi placă e masochism, sadism introiectat spre propriul EU narcisic nu proiectat spre cel obiectal.

Astfel, Mădălina a folosit propria ei agresivitata prin inversiune, dacă ar fi fost doar la prima tentativă, probabil ar fi lovit pe cineva sau ceva, cu alte cuvinte, nu poţi să fii masochist dacă nu eşti sadic în prima instanţă, la fel cum nu poţi fi adult dacă nu eşti copil, astfel, de-a lungul anilor, Mădălina a experimentat cu siguranţă latura sadică a personalităţii sale, ajungând, într-un final la masochism.”

Nu are nici un rost sa continui analiza sau acuzele la adresa sotului incapabil [edited] de a intelege natura umana. Aceasta incapacitate nu este doar a sotului ci si a mediei romanesti.

Astfel, avem vechea poveste, tatal primordial (tatal natural & mama Madalinei) vs. adolescentul neexperimentat(Petru Mircea). Agresivitatea proiectata de tata pe mama (Madalinei) a fost apoi proiectata inspre Madalina si fratele ei iar, Madalina a evoluat spre masochism (dupa cum putem invata din analiza facuta de mine inainte de declaratiile sotului grijului[...]…) in urma stimulilor de mediu, nu mai batea pe altii ci introiecta agresivitatea…

Nimic nou sub soare…

Subiectul sinuciderii Mădălinei Manole încă e în vogă, astfel, după cum am discutat pe facebook, dezvolt încă odată în acest articol analiza sinuciderii Mădălinei.

Aşadar, în urma lecturii zecilor de comentarii la articolul meu realizez că, în marea parte, lumea, comentatorii sunt ambivalenţi, unii cu Dumnezeu, alţii cu „e foarte bună analiza făcută”, la rece, raţională, majoritatea prefera să privească, cum e normal şi de aşteptat.

Un aspect extrem de important pe care nu l-am discutat în ultimele două articole despre sinuciderea Mădălinei este modul în care a ales să se sinucidă.

Diferenţele sunt extrem de mari, după cum am mai scris, statistic, bărbaţii prefera să se împuşte în cap, femeile, cu o doză mai mare de autoerotism şi un EU narcisic mai dominant aleg inima în loc de cap. Astfel, spânzurarea, înecul, aruncarea de pe o clădire, tăiatul venelor de la mâini, toate aceste modalităţi de sinuciderea erau disponibile Mădălinei ea însă, a ales ingerarea unor substanţe otrăvite.

Această alegere a intrepretei ne deschide o nouă cale spre dezlegarea şi înţelegerea secretului din spatele sinuciderii.

Aşadar, un om sănătos fizic, care merge ziua la repetiţii şi seara trebuie să îşi serbeze ziua de naştere nu ar fi normal să recurgă la astfel de acţiuni cu consecinţe iremediabile. Dar, după cum bine ştim, natura umană este extrem de imprevizibilă, faptul că a luat această decizie pe moment poate fi adevărat, poate fi adevărat şi faptul că, de-a lungul timpului, Mădălina a contemplat la un astfel de scenariu.

Ca argument pentru susţinerea acestei afirmaţii avem pesticidul ingerat. În momente de isterie, normal ar fi să proiectezi agresivitatea în exterior, acesta este sadismul, în schimb, Mădălina a fost masochistă la această acţiune a ei, masochismul fiind inversiunea sadismului, altfel, din sadism se naşte masochismul, când loveşti pe cineva eşti sadic, obţii o anume detensionare, când te loveşte altcineva şi începe să îţi placă e masochism, sadism introiectat spre propriul EU narcisic nu proiectat spre cel obiectal.

Astfel, Mădălina a folosit propria ei agresivitata prin inversiune, dacă ar fi fost doar la prima tentativă, probabil ar fi lovit pe cineva sau ceva, cu alte cuvinte, nu poţi să fii masochist dacă nu eşti sadic în prima instanţă, la fel cum nu poţi fi adult dacă nu eşti copil, astfel, de-a lungul anilor, Mădălina a experimentat cu siguranţă latura sadică a personalităţii sale, ajungând, într-un final la masochism.

Dealtfel, tensiunea psihică acumulată în timpul relaţiei, încordarea din cei 15 ani cât şi-a dorit atât de mult un copil se pare că i-au ajuns la nişte limite incredibil de ridicate, astfel, incapabilă de a realiza sau găsi unele supape de detensionare (sport, sex, cultura – sublimare), Mădălina a strâns toată tensiunea pentru un anume moment, momentul sinuciderii, aşadar, cum am mai spus, sinuciderea prin ingerare nu poate fi spontană din moment ce nu este un act sadic ci masochist, astfel, un plan ar fi fost necesar pentru a duce la cap o astfel de acţiune. Nu te poti omora pe tine dacă, in primul rand nu ai aceasta dorinta proiectată spre altii.

Ingeratul este, dacă pot spune aşa, cea mai perversă modalitate de identificare cu un obiect exterior, în cazul Madalinei, pesticidul. Astfel, în perioada tribală, războinicii îşi mâncau inamicii pentru a căpăta puterea lor, prin ingerare obţineau putere absolută în faţa inamicului. Alt exemplu, prin ingerarea animalelor, omul, a dovedit controlul asupra naturii, asupra sălbaticului.

Să mergem şi mai departe, filogeneza, chiar biblia spune despre “bea din acest vin” care reprezintă sângele meu. Avem trimiteri la biblie: “I tell you the truth, unless you eat the flesh of the Son of Man and drink his blood, you have no life în you” (John 6:53). Astfel, ingerarea ca metoda de identificare cu un obiect exterior este o modalitate extrem de veche folosită de omenire pentru câştigarea anumitor puteri sau, altfel spus, una dintre cele mai primitive metode de identificare, sălbatică chiar dacă o pot denumi aşa.

O regresie la o stare de dezvoltare infantilă, starea orală, stare în care, prin suptul la san, infantul îşi satisface nevoile sexuale şi de hrană, astfel, prin laptele care îl ia din exterior capăta o legătură extrem de intimă între el şi obiectul plăcerii exterior.

În cazul Mădălinei nu putem spune că otrava, pesticidul provine de la obiectul plăcerii ci din exterior, astfel, Madalina a folosit Inconştient identificarea cu o substanţă otrăvitoare posibil mortală care, dealtfel reprezintă moartea, trecerea în altă lume, viitorul necunoscut care, odată îmbrăţişat nu mai poate fi refuzat.

Totuşi, identificarea prin ingerare, după cum am mai spus reprezintă cea mai primitivă şi perversă modalitate de identificare cu cineva, astfel, dacă folosim sfincterele pe post de intrări în corp, în mediul interior putem pune ingerarea în rolul reproducerii umane, acţiune în care, dealtfel, se produce un schimb de substanţe între cei doi parteneri, un schimb prin, dealtfel, putem spune, ingerare vaginală prin penetrare. Aşadar, dacă Madalina a folosit ingerarea morţii după ce a dat viaţa cu câteva luni în urma unei vieţi prin ingerarea vieţii, o ingerare care, dealtfel a aşteptat-o 15 ani să se întâmple, să fie fertilă.

Altfel, după cum scriam şi în primul articol despre sinuciderea Madalinei, aceasta sinucidere, după cum rezultă din analizele noastre nu a fost spontană sau accidentală, a fost necesar de timp pentru plănuire, pentru proiecţie, pentru o nevroză obsesivă, de transfer şi paranoică în sinergie pentru ducerea la capăt a unui plan aşa de măreţ.

Dacă Kant a vrut o lume perfectă în Critica Raţiunii Pure, Freud şi Dostoievski au fost marii pesimişti în legătură cu natura umană, după cum zicea Agent Smith în Matrix: „Ştiaţi că primul Matrix a fost conceput pentru a fi o lume perfectă? În cazul în care nici unul nu a suferit, în cazul în care toată lumea ar fi fericită. Aceasta a fost un dezastru. Nimeni nu ar accepta programul. Culturi întregi s-au pierdut. Unii credeau că ne lipsea limbajul de programare pentru a descrie lumea voastră perfectă. Dar eu cred că, ca specie, fiinţele umane definesc realitatea lor, prin suferinţă şi mizerie. Lumea perfectă a fost un vis pe care creierul tău primitiv la păstrat în încercarea de a trezi din el. Acesta este motivul pentru care Matrix a fost redesenat pentru acest lucru: de vârf ale civilizaţiei tale.”

La fel ca Lev a lui Dostoievski care a spus că “Frumuseţea va mântui lumea”, au fost mulţi alţii care sperau într-o variantă frumoasă a lumii noastre, a mediului exterior, cred, într-un final că Agent Smith a descris cel mai bine lumea în care trăim făcând o paralelă între principiul plăcerii şi cel al realităţii oferit, după prima versiune a programului în care vieţile noastre rulau foarte aproape de principiul plăcerii, chiar identic cu el, astfel, oamenii nu au putut fii fericiţi, au murit, s-au pierdut culturi întregi. Astfel, a fost realizată o nouă versiune în care lumea a putut trăi în mizeria şi travaliul psihic aşa-zis normal al umanităţii, suferinţa, chestiuni ambivalente de fericire şi tristeţe. Astfel, nu poate fi rău fără bine sau bine fără rău, nici doar bine şi nici doar rău, aici tind să mă frapez într-o discuţie amplă, discuţie care nu-şi are rolul în acest articol.

Facem ce trebuie sa facem ca sa facem ce vrem sa facem. Asa ar suna o relatie sanatoasa din punct de vedere psihic, al evolutiei si sanatatii indivizilor implicati intr-o relatie care implica detensionarea libidinala.

Astfel, ma aflu in fata unei noi provocari, aceasta maxima din titlu: „Am locuit un timp în sufletul unei femei. Era mare înghesuială”. Va rog, acuzatiile de sexism, monopol psihanalitic si alte critici sa le lasati la urma.

Astfel, sa incep analiza. Emitatorul mesajului este un barbat, receptorul este publicul larg, nimic particular sau specific. Sufletul unei femei reprezinta Inconstientul, dupa cum bine stim din psihanaliza. Astfel, cand vorbim despre suflet sau spirit vorbim despre bogatiile filogenetice ale persoanei, despre tensiunile libidinale, despre simbolistica care, aflata sub influenta filogenezei si ontogenezei ajung sa joace un rol extrem de important in viata psihica a femeii, domnisoara A o denumim in articolul nostru.

Acum, cunoscand ceea ce reprezinta sufletul, filogeneza, ontogeneza, tensiune libidinala, viata psihica, Inconstient, EU, Idealul EUlui, sublimare, proiectie, introiectie, deplasare, schimbare de sens, idealizare, identificare, EU obiectal, EU narcisic, identificare proiectiva si amanare putem foarte simplu sa scriem, in doar cateva randuri dezlegarea maximei aflata in discutie.

Asadar, explicatia scurta: inghesuiala din Inconstientul domnisoarei A reprezinta din punct de vedere psihanalitic framantarea in care se afla aceste mecanisme implicate in bunul mers al travaliului psihic al domnisoarei A. Astfel, domnisoara A nu poate identifica un obiect al placerii care ii poate detensiona cat mai bine nevoile recurgand la o psihonevroza paranoica cel mai probabil, lovita de principiul realitatii, mult diferit de principiul placerii, principiu al placerii in care, domnisoara A are o serie de fantezii care nu corespund principiului realitatii.

Astfel, domnisoara A alege sa combine principiul placerii cu principiul realitatii recurgand la tot felul de sinergii intre cele doua principii care, intr-o viata psihica sanatoasa ar trebui sa fie cat mai apropiate si usor identificabile. Intr-un final, domnisoara A ajunge sa compare reprezentarile (care nu sunt altceva decat perceptii in lipsa obiectului, reprezentarile sunt extrem de distorsionate. Distorsonate de principiul placerii pentru a satisface cat mai mult tensiunea intr-o nevroza) cu perceptia obiectului placerii ales pe moment.

Explicatia lunga: obiectul placerii este ales in functie de principiul placerii, principiu al placerii care ghideaza constientul spre atingerea placerii, cu alte cuvinte a satisfacerii tensiunii. Astfel, aceasta ghidare nu poate avea alte modele comportamentale de atingere a obiectivului (obtinerea satisfactiei din partea obiectului placerii ales conform principiului placerii) decat cele invatate timpuriu in copilaria noastra, modificate si upgradate pe parcurs, pana la viata adulta in timpul pubertatii si perioadelor de dezvoltare sexuala.

Astfel, alegerea obiectului placerii se face in urmatorul mod: se ia obiectul aflat in imaginea principiului placerii, reprezentarea respectiva se identifica in principiul realitatii si se folosesc tipurile comportamentale pentru atragerea si folosirea lui pentru satisfacere.

Cam perversa modalitatea dar, in urma unei simple introspectii proprii a fiecaruia ne putem da seama singuri de acest adevar. :)

Asadar, inghesuiala din sufletul domnisoarei A nu reprezinta altceva decat o reprezentare extrem de ambigua pentru ea, derutanta, cand nu stii ce vrei dar stii ce nu vrei nu ramane decat sa le iei prin eliminare. De exemplu: nu stii unde vrei sa mergi in Europa, astfel, mergi si le iei la incercare, Budapesta, Bern, Linz, Faro, Malaga, Paris, Roma, Bucuresti, Kiev, Bratislava, etc. asadar, nu ar fi mult mai simplu sa stii unde vrei sa mergi, sa alegi un mijloc de transport convenabil si cel mai bun drum spre locul unde vrei sa mergi? Faro de exemplu…?

Trebuie sa parcurgi si sa gusti din toate locurile pana iti dai seama de ce vrei, le elimini prin experimentare, dar, daca intr-un final te hotarasti ca nu e bun ce ai ales, ca nu acolo vrei sa ajungi si nu iti mai place. Ce faci? :) Pai, daca ai citit atent ceea ce am scris mai sus, nu faci altceva decat sa aplici comportamente deja cunoscute, adaptate, in cazul nostru, cauti in continuare.

Dar, daca stii ce vrei de la inceput, vrei Faro, Faro ramane, e ceea ce ti-ai dorit, astfel, implicarile psihice devin mult mai limpezi si travaliul psihic mult mai usor pentru acceptarea principiului realitatii, in cazul nostru acceptarea alegerii facute. Mecanismul de functionare psihic, la fel ca in cazul celor care nu stiu unde vor sa mearga este acelasi, cei care nu stiu unde vor sa mearga folosesc acelasi comportament, cauta in continuare, ceilalti tind mai mult sa ramana cu alegerea deja facuta din moment ce nu au folosit metoda eliminarii pentru alegere ci au folosit metoda proiectiei reprezentarii psihice deja existente.

Astfel, sunt doua tipuri comportamentale diferite:

1. Cei care stiu ce vor si folosesc tot timpul acest tip comportamental in alegerile pe care le fac in viata

2. Cei care nu stiu ce vor si folosesc metoda eliminarii pentru alegerile pe care le fac in viata

Putem spune despre cei de la numarul 1 ca sunt plini de imaginatie, siguri pe ei, stiu ce vor si aplica comportamentele invatate pana la momentul alegerii facute pentru obtinerea a ceea ce vor, astfel, acestia sunt extrem de hotarati in legatura cu ceea ce vor, stiu cum sa obtina si nu folosesc eliminarea, altfel, nu isi schimba decizia facuta pentru ca acesta nu este un comportament cunoscut de ei.

In schimb, cei de la numarul 2 folosesc in toate alegerile acelasi tip comportamental, rar raman la o alegere, astfel, tot timpul considerand ca pot gasi ceva mai bun, mai frumos, ceva mult mai mult decat au obtinut in ultima alegere, in schimb, ceilalti, cei de la numarul 1 nu au acest tip comportamental, folosesc reprezentarile pentru alegerile facute nu folosesc eliminarea pentru clarificarea reprezentarilor care, intr-un final ajung iarasi in ceata trebuind parcurs iarasi comportamentul pentru eliminarea disconfortului, cu alte cuvinte a incertitudinii.

Tu esti un numar 1 sau 2? :)